De ani buni, liceenii și părinții lor repetă același refren: în ultimul an de liceu, programa școlară obligă copiii să jongleze cu multe materii, când preocupările lor principale sunt Bac-ul și admiterea la facultate. Un program pilot implementat în câteva școli din țară a venit cu o soluție: comprimarea materiilor non-Bac până în martie, iar de atunci și până la finalul anului școlar elevii merg la școală doar trei zile pe săptămână, exclusiv pentru materiile de examen. Restul disciplinelor se fac în sistem asincron (în principal, proiecte și teme pentru acasă). La Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” se învață așa de patru ani, iar la Colegiul Național „Gheorghe Șincai” de trei. În plus, la „Șincai”, pilotarea s-a implementat, cu un program nou, și la clasele IX-XI: elevii nu mai au câte 16 materii simultan, ci 8-9, în module de 6 săptămâni, cu accent pe înțelegere și aplicare. Schimbarea nu a fost deloc ușoară pentru profesori, însă efectele la clasă au fost vizibile: elevi mai concentrați, materie aprofundată în clasă și o nevoie redusă de teme consistente.
Actualitate• Citește știrea pe totuldespremame.ro