Etichete

Cum arată marile autostrăzi din România după anul 2025. Stagnarea de după campania electorală și puținele victorii pentru șoferi

Cum arată marile autostrăzi din România după anul 2025. Stagnarea de după campania electorală și puținele victorii pentru șoferi

După un an 2024 record, cu aproape 200 de kilometri de autostradă și drum expres inaugurați sub presiunea alegerilor, ritmul lucrărilor pe proiectele de infrastructură mare a stagnat simțitor în 2025. Anul electoral a „aliniat planetele” și a ridicat rețeaua totală la 1.269,87 km, dar entuziasmul autorităților s-a domolit după campanie, iar anul acesta au fost date în folosință sub 100 km, cu toate că fosta coaliție de guvernare a promis același ritm de anul anterior. Câteva victorii semnificative pentru 2025 au fost însă progresele făcute pe Autostrada Moldovei (A7) și pe Centura Capitalei (A0), cuplat cu faptul că, după tergiversările enorme cauzate de guvernele Ciucă și Ciolacu, noul guvern a reușit să asigure finanțarea pe mai departe a marilor proiecte (A7 și A8) prin realocări ale fondurilor europene.