„Cerem Guvernului României revizuirea de urgență a întregii echipe de specialiști care a fost coordonată de vicepremierul Dragoș Anastasiu, dar și o analiză a tuturor celorlalți membri ai actualului Executiv care au reușit să dea cele mai proaste soluții pentru salvarea economiei – soluții care nici măcar pe termen scurt nu vor aduce banii necesari la bugetul statului, iar pe termen mediu și lung vor genera cel mai grav fenomen al migrației forței de muncă spre vestul Europei, vor lăsa școlile și spitalele fără profesori și fără medici, vor distruge companiile de stat, chiar și pe cele productive, care au profit consistent, iar ce ne doare mai tare – vor falimenta mediul de afaceri din România. Încă mai avem experți – în firmele românești care găsesc soluții de autosalvare fără să încalce legea, în universități. Cerem Guvernului României să apeleze la adevărații experți pentru a scoate țara din această criză care ne poate aduce la statutul de junk. Nu avem nevoie de un antreprenor care vine să se apere în fața opiniei publice după ce a recunoscut în fața instanței că a dat șpagă la ANAF”, se arată într-un comunicat al UGIR-1903.
Companii• Citește știrea pe economica.net