Etichete

Comisia Europeană: România trebuie să limiteze creşterea cheltuielilor la 2,8%, în acest an, şi la 2,6% în anul următor

Comisia Europeană: România trebuie să limiteze creşterea cheltuielilor la 2,8%, în acest an, şi la 2,6% în anul următor

Consiliul Uniunii Europene a publicat luni o recomandare conform căreia, pentru a ieşi din procedura de deficit excesiv, România trebuie să se asigure că ritmul de creştere a cheltuielilor nu depăşeşte 2,8% în 2025 şi 2,6% în 2026 şi a stabilit data limită de 15 octombrie pentru ca ţara să adopte acţiuni efective şi să prezinte măsurile necesare pentru a asigura corectarea la timp a dezechilibrelor. Totodată, instituţia a făcut recomandări şi pentru următorii ani cu privire la creşterea cheltuielilor, care nu trebuie să depăşească 4,6% în 2027, 4,4% în 2028, 4,2% în 2029 şi 4% în 2030. Potrivit sursei citate, această traiectorie revizuită este „consistentă cu o îmbunătăţire minimă anuală de cel puţin 0,5% din PIB a balanţei structurale şi asigură că deficitul guvernamental general va fi adus sub valoarea de referinţă conform termenului iniţial de corectare în 2030”. În plus, ca răspuns la devierea de la traiectoria iniţială, măsurile corective au fost aduse mai în faţă, cu o ajustare anuală a balanţei primare de aproximativ două puncte procentuale pe an în 2025 şi 2025 şi, ulterior, de aproximativ un punct procentual, susţinute de reforme cheie, inclusiv revizuirea cadrului fiscal şi garantează că datoria revine sub 60% din PIB pe termen mediu. Pe baza traiectoriei prevăzute în această recomandare, deficitul guvernamental înregistrat de România ar urma să scadă de la 9,3% din PIB în 2024, până la 2,8% din PIB în 2030. Datoria guvernamentală ar urma să continue să se majoreze, de la 54,8% din PIB la finele lui 2024, până la 62,3% din PIB la finele lui 2028, pentru ca ulterior să scadă la 61,1% din PIB în 2030. „Respectarea ratelor maxime de creştere ale cheltuielilor nete recomandate, stabilite de traiectoria corectivă, ar trebui să asigure o corecţie durabilă a deficitului excesiv, în timp ce măsuri concrete ar trebui să fie orientate spre îmbunătăţirea calităţii şi a componenţei finanţelor publice, menţinerea investiţiilor şi consolidarea potenţialului de creştere al economiei. Reformele de natură fiscală şi economică mai largă ar trebui să îmbunătăţească potenţialul de creştere şi de rezilienţă al economiei într-un mod sustenabil şi să sprijine sustenabilitatea fiscală”, se precizează în documentul citat. Cu toate acestea, având în vedere recenta deteriorare a poziţiei fiscale a României, Consiliul este de părere că amploarea reformelor, în special a celor care au un impact direct asupra perspectivei fiscale şi a sustenabilităţi datoriei, trebuie extinsă. „Viitoarea reformă fiscală ar trebui să urmărească generarea de venituri suplimentare semnificativ mai mari decât 1,7% din PIB, aşa cum era prevăzut în plan. Pentru a contribui la redresarea situaţiei fiscale, vor fi necesare şi măsuri suplimentare pentru îmbunătăţirea administrării şi colectării impozitelor şi pentru a asigura un control strict asupra cheltuielilor curente, inclusiv a salariilor din sectorul public”, subliniază forul european.