„Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au desfăşurat, în cadrul Comandamentului Litoral 2025, o amplă acţiune de control în data de 26-27.07.2025 în staţiunile de pe litoralul românesc, având drept scop verificarea respectării legislaţiei în domeniul consumatorilor. Au fost verificaţi 36 de operatori economici, cu obiect de activitate precum: cluburi, terase, restaurante, fast-food-uri şi magazine din staţiunile Costineşti, Vama Veche, Mamaia şi Eforie. Rezultatul controalelor evidenţiază şi de această dată un număr de peste 30 de operatori economici cu abateri de la prevederile legale în vigoare, fiind aplicate 8 avertismente şi 48 de amenzi în cuantum de 258.000 lei”, se arată în documentul citat.
Homepage27 iulie 2025• Citește știrea pe economica.net