„Toţi am vrea să cumpărăm totul foarte ieftin, dar nici n-o să poată statul să subvenţioneze. Şi energia costă şi nu poate să o subvenţioneze la toată lumea. Eu recunosc că sunt mai preocupat de firme. Trebuie să ajutăm marii consumatori, nu pe cei mici, adică nu faptul că sunt firme mari sau mici contează, ci cât de mult reprezintă costul electricităţii în totalul costurilor. Dacă eşti un cabinet stomatologic, probabil că nu e atât de important costul electricităţii. E adevărat că freza merge cu curent electric şi trebuie să ţii lumina aprinsă ca să vezi ce are pacientul, dar dacă eşti (fostul – n. r.) Sidex sau Alro, acolo contează foarte mult costurile electricităţii. Pe zona aia, dacă vrem să ne păstrăm companiile în ţară, să plătească taxe, să plătească salarii, acolo cred că trebuie să găsim o soluţie. Deci, cu toată simpatia pentru consumatori, dintre care fac şi eu parte, de acord pe cei mai săraci să-i ajutăm, dar să ajutăm şi marii consumatori de energie”, a declarat, pentru Agerpres, Bogdan Chiriţoiu.
Homepage• Citește știrea pe economica.net