Etichete

Carlo Ancelotti va fi noul selecţioner al Braziliei. Cine îl va înlocui pe banca tehnică la Real Madrid

Carlo Ancelotti va fi noul selecţioner al Braziliei. Cine îl va înlocui pe banca tehnică la Real Madrid

Italianul Carlo Ancelotti, actualul antrenor al echipei Real Madrid, a fost confirmat luni de Federaţia braziliană de fotbal (CBF) ca viitor selecţioner al naţionalei Braziliei, scrie Agerpres. Mai mult, "galacticii" vor avea un nou antrenor începând cu 1 iunie, iar numele acestuia a fost confirmat de celebrul jurnalist sportiv, Fabrizio Romano, dar şi de presa spaniolă. Federaţia braziliană a anunţat că Ancelotti, unul dintre cei mai de succes antrenori din istoria fotbalului european la nivel de club, va prelua funcţia pe 26 mai. Numirea italianului a fost anticipată, cum era de asemenea aşteptat ca tehnicianul în vârstă de 65 de ani să se despartă de Real Madrid la finalul sezonului din Spania. Ancelotti va prelua "Selecao" înaintea meciurilor împotriva Ecuadorului şi Paraguayului, din luna iunie, din preliminariile Cupei Mondiale 2026. Naţionala Braziliei deţine recordul de campioană mondială de cinci ori.