Bursă. Reacţia burselor la atacul declanşat de Israel asupra Iranului arată că investitorii mizează pe un episod scurt de tensiune şi nu pe o criză în Orient. Care sunt totuşi scenariile. „Raportul dintre rentabilitate potenţială şi risc este net favorabil companiilor mari în istoria pieţelor dezvoltate şi a BVB“, spune un analist
Pieţele de capital au reacţionat cu prudenţă la atacurile lansate de Israel asupra Iranului şi la ameninţările de represalii venite din partea Teheranului, semn că investitorii anticipează un conflict limitat, întrucât indicii bursieri au scăzut cu 0,5%-1%, în pofida faptului că preţul petrolului a urcat şi cu 8%, iar activele de refugiu au revenit pe radarul participanţilor la piaţă. Iar asta în contextul în care fundamentele companiilor de pe plan local rămân aceleaşi şi, de exemplu, în cazul OMV Petrom (SNP) compania ar avea de câştigat de pe urma scumpirii ţiţeiului.