Alege o etichetă din
Economie

Bursă. Fraţii Pavăl de la Dedeman urmează să primească dividende în valoare de peste 4 mil. lei de la Conpet Ploieşti. Compania va distribui în total 59 mil. lei către acţionari

Bursă. Fraţii Pavăl de la Dedeman urmează să primească dividende în valoare de peste 4 mil. lei de la Conpet Ploieşti. Compania va distribui în total 59 mil. lei către acţionari

Pavăl Holding, vehiculul de investiţii al fraţilor Adrian şi Dragoş Pavăl de la Dedeman, va încasa dividende de circa 4,3 mil. lei pe 18 iunie de la transportatorul naţional de ţiţei Conpet Ploieşti (simbol bursier COTE), unde compania deţine o participaţie de 7,4% din capitalul social. Pe 29 aprilie, acţionarii emitentului au hotărât asupra distribuirii unui dividend brut pe acţiune de 6,763163502 lei, respectiv o sumă totală de 58,55 mil. lei, provenită din profitul contabil realizat în 2024, rezultatul reportat distribuibil şi alte rezerve. Conpet a înregistrat un profit net de 49,4 mil. lei în 2024, în scădere cu 19,8% comparativ cu 2023, respectiv o cifră de afaceri de 533,6 mil. lei, în creştere cu 10% an/an, conform datelor BVB. Acţiunile COTE afişează dinamici de plus 10% de la începutul anului şi minus 6% în ultimele 12 luni, la o evaluare bursieră de circa 715 mil. lei. Statul român deţine 58,7% din capitalul companiei prin Ministerul Energiei.