Bolojan: Un stat modern trebuie să îşi plătească datoriile, să îşi respecte angajamentele şi să nu îşi mintă cetăţenii. Pentru asta, vom face ordine în cheltuieli / România are în faţă o alegere: reformă sau stagnare, responsabilitate sau populism
Premierul desemnat, Ilie Bolojan, a declarat luni că un stat modern trebuie să îşi plătească datoriile, să îşi respecte angajamentele şi să nu îşi mintă cetăţenii iar pentru asta, vor face ordine în cheltuieli şi vor impune disciplina bugetară la toate nivelurile administraţiei. El a mai afirmat că România are în faţă o alegere: reformă sau stagnare, responsabilitate sau populism.