În ultimele zile, mai multe publicații, au transmis avertismente că apocalipsa bancară se întrevede la orizont în România. Iminența unui astfel de pericol ne este prezentată în articole cu titluri de genul: ”România ar putea avea un val de falimente bancare” sau, mai alarmist, “Băncile românești în pragul colapsului. BNR aruncă bani din elicopter”. Toate aceste anunțuri au ca sursă o postare pe Facebook a șefului unei agenții de consultanță, prezentat de publicatii ca analist financiar și chiar răsfățat de una dintre ele cu apelativul de celebrul economist român (sic!). Postarea este însă, în mare măsură, aiuritoare, demonstrând neînțelegerea unor concepte economice și mecanisme de funcționare ale sistemului bancar (vezi mai jos). Totodată, ea lansează o alarmă bazata pe argumente “subțiri”, posibil în speranța că situația economică se va deteriora grav în perioda următoare și va duce, în cele din urmă și măcar în parte, la validarea afirmațiilor analistului.
Opinii• Citește știrea pe economica.net