Etichete

Anunțul lui Arafat despre urgenţele nucleare şi cutremure. În câteva zile urmează ConvEx-3

Anunțul lui Arafat despre urgenţele nucleare şi cutremure. În câteva zile urmează ConvEx-3

„Pentru noi, exerciţiul (ConvEx-3, n.r.) este unul extrem de important şi vreau să subliniez că este parte dintr-un exerciţiu mult mai amplu, care va începe în 21 iunie. Este vorba despre exerciţiul naţional pe seism, care va implica trei zone – Bucureşti şi încă două localităţi -, iar în 23 iunie seara, 24 şi 25 va fi şi componenta ConvEx cu restul exerciţiului continuând. Deci, va fi o parte a unui exerciţiu extrem de complex, prin care încercăm să vedem limitele noastre, ce e bine şi ce trebuie îmbunătăţit. Un exerciţiu despre care, la sfârşit, se spune că a fost perfect înseamnă că nu şi-a atins scopul. Exerciţiile trebuie să ne arate care sunt punctele noastre de eşec, pe care trebuie să le rezolvăm în viitor. Ultimul exerciţiu major care s-a făcut în România a fost în 2018, pe seism, sub Protecţia Civilă Europeană, şi ne-a arătat foarte multe lucruri care au fost corectate şi chiar au dus la modificări legislative (…) Ce-mi place foarte mult este că vom avea participanţi din afară, inclusiv la partea de exerciţiu naţional. Sunt ţări care trimit observatori, echipe care vor participa în cadrul echipelor noastre (…) Exerciţiul va înclude multe surprize, inclusiv pentru colegii de la CNCAN şi pentru Agenţia Atomică, pentru că aşa este normal. Exerciţiul va veni cu lucruri neprevăzute, neplanificate şi o să vedem cum reacţionăm”, a afirmat Arafat, scrie Agerpres.

Actualitate03 iunie 2025 Citește știrea pe economica.net