Etichete

ANCOM: Furnizorii de servicii telefonice vor putea bloca apelurile din afara României, care afișează numere naționale false

ANCOM: Furnizorii de servicii telefonice vor putea bloca apelurile din afara României, care afișează numere naționale false

„În contextul creşterii semnificative a cazurilor de utilizare în mod fraudulos a resurselor de numerotaţie, ANCOM a identificat şi impune o serie de măsuri pentru limitarea fenomenului denumit „CLI Spoofing” – falsificarea numărului afişat la primirea unui apel. Implementarea acestor măsuri are drept scop reducerea semnificativă a incidenţei unor astfel de cazuri. În urma unei analize aprofundate, a consultării cu principalii furnizori de servicii de comunicaţii electronice şi cu reprezentanţii Direcţiei de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, ANCOM a stabilit că blocarea apelurilor iniţiate din afara teritoriului României, care afişează în mod fals anumite numere naţionale, preponderent de telefonie fixă sau numere naţionale, fixe şi mobile, incorecte ori incomplete, este cea mai fezabilă soluţie pentru combaterea acestui fenomen”, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei, transmis miercuri către Agerpres.