Etichete

ALEGERI LOCALE PARŢIALE - MAI: Au fost înregistrate 18 sesizări privind contravenţii sau infracţiuni care au legătură cu procesul electoral. 9 sesizări, confirmate/ Dosare penale pentru alegători din Bucureşti, între care preşedintele unui birou electoral

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog, a anunţat că, până duminică la ora 13.00, au fost înregistrate 18 sesizări privind săvârşirea unor contravenţii sau infracţiuni care au legătură cu procesul electoral, nouă dintre acestea fiind confirmate. În Bucureşti, au fost deschise dosare penale pe numele unor alegători, printre care preşedintele unui birou electoral, care au votat deşi nu aveau dreptul, întrucât şi-au stabilit reşedinţa acolo cu mai puţin de şase luni în urmă.