Preşedintele american Donald Trump îl va primi marţi la Casa Albă pe premierul canadian Mark Carney, în contextul unor relaţii bilaterale tensionate, anunţă Le Monde. Carney a venit la putere cu promisiunea de a-i ţine piept preşedintelui american, arată presa internațională. Înaintea vizitei, şeful guvernului de la Ottawa a declarat că discuţiile se vor concentra asupra taxelor vamale. Donald Trump, în schimb, a susţinut luni că nu este sigur de ce „vrea să mă vadă” Carney. „Bănuiesc că vrea să facem o înţelegere. Toată lumea vrea”, a adăugat el. Prim-ministrul a câştigat alegerile din Canada din 28 aprilie propulsat de poziţia vehementă împotriva lui Trump, care a susținut de mai multe ori că vrea să anexeze ţara vecină, transformând-o în al 51-lea stat al SUA şi a impus taxe vamale ridicate, în condițiile în care economia canadiană este strâns legată de cea americană. Remarcile preşedintelui despre anexare au provocat un val de indignare. Într-un interviu, la sfârşitul săptămânii trecute, Trump a declarat totuşi că este „foarte improbabil” ca Statele Unite să ajungă să intervină militar în Canada. După victoria în alegerile parlamentare a Partidului Liberal, Carney a promis că se va opune ferm politicilor agresive ale guvernului de la Washington. În discursul său după ce i-a învins pe conservatori, el a afirmat: „Preşedintele Trump încearcă să ne înfrângă astfel încât America să ne poată stăpâni. Asta nu se va întâmpla niciodată, în veci”. „Când ne vom aşeza la masă cu preşedintele Trump, va fi ca să discutăm viitoarele relaţii economice şi de securitate între două naţiuni suverane şi va fi ştiind foarte bine că avem multe, multe alte opţiuni decât Statele Unite pentru a construi prosperitatea pentru toţi canadienii”, a adăugat prim-ministrul.
Extern• Citește știrea pe digi24.ro