PIB-ul nominal al României ar putea depăși 700 miliarde de euro în 2034 și se poate apropia de 800 de miliarde de euro în 2035, la un ritm de creștere reală de aproximativ 3% anual și o inflație medie similară. Aceste estimări ar poziționa România în competiție cu țări precum Austria și Suedia pentru top 10 economii din Uniunea Europeană, potrivit macroeconomiștilor din ING Bank. Totodată, nivelul de trai al românilor se va îmbunătăți semnificativ, fiind reflectat de creșterea PIB-ului pe cap de locuitor, exprimat în paritatea puterii de cumpărare (cât de mult pot cumpăra cetățenii unei țări cu venitul lor, comparativ cu cetățenii altor țări). Astfel, de la aproximativ 55% din media Uniunii Europene în 2013, România a urcat deja la aproape 80% în prezent.
Actualitate• Citește știrea pe hotnews.ro